Centana

Compania CENTANA COM a demarat producția de lactate în fabrica din Parcul Industrial Bistrița. Poftiți în magazine!

CENTANA Com a început în urmă cu câteva zile producția în fabrica de lactate din Parcul Industrial Bistrita. Aproape toate rețelele de magazine importante din Bistrița-Năsăud au acum în galantare lactatele marca CENTANA.

Sloganul “Simte diferența” spune totul despre conceptul noii afaceri a familiei Chichiudean, proprietara companiei CENTANA. Produsele care ies din fabrică – lapte de consum, smântână, iaurt, sana etc – sunt realizate exclusiv din laptele provenit din ferma proprie, recent modernizată și dotată cu ultima generație de roboți de muls. Ferma este situată in comuna Budacu de Jos, pe raza localității Jelna.

“Cu bucurie anunțăm că am demarat producția și că lactatele CENTANA, produse din laptele fermei noastre, pot fi găsite, în ambalaje atrăgătoare, pe rafturile magazinelor importante din județ. Desigur, într-un termen scurt vrem să extindem distribuția în și mai multe magazine. Credem că piața are nevoie de produsele noastre, bistrițenii sunt pregătiți pentru o experiență nouă în materie de calitate și aspect al produselor! – au spus, pentru
BistritaBusiness, Dana și Sorin Chiciudean, fondatorii afacerii.

Compania CENTANA COM a obținut în urmă cu mai bine de doi ani finanțare europeană pentru modernizarea fermei zootehnice din localitatea Budacu de Jos și pentru construirea unei fabrici de procesare a laptelui în Parcul Industrial Bistrita Sud. Investițiile au fost finalizate de curând.

 

Compania CENTANA COM a demarat producția de lactate în fabrica din Parcul Industrial Bistrița. Poftiți în magazine!